stau si ma gandesc….melancolic si nostalgic la vremuri apuse, la sori rasarind peste acele vremuri, peste acele castele cu ziduri ce pareau infailibile….le vad ruine, si vulturi si-au facut domeniul zidurilor ce au ramas inalte. Liliecii domnesc ungherele intunecate, in timp ce corbi suri iti pandesc orice miscare cu ochii lor patrunzatori, cu privirea lor care asteapta …….. care asteapta o bucatica din tine, corbi care au grija sa simti regretele. Ma indepartez incet, neputand sa nu ma gandesc la zilele in care alergam plin de optimism, zilele cand urcam acele culmi , cu speranta in suflet si dorinte inaltatoare. Ma gandesc ca poate e mai bine asa, critic neputinta mea de a creea acel perpetuum mobile , imi critic neputinta mea de a crede in imposibil, imi critic durerea si lacrimile nesterse pentru ceea nu avea sa fie nicodata, imi critic naivitatea. Si totusi sori rasar in continuare. Nimic nu e finit decat atunci cand vei putea spune stop. Orice durere are ca opus o bucurie, orice suferitna are ca opus o fericire. Nu pot sa nu ma gandesc recunoscator pentru dureri si suferinte, asteptand o noua etapa. Trebuie sa invat sa fiu prieteni cu corbii, sa reusesc sa vad in intuneric, sa ma catar pe zidurile abrupte. Totul conteaza…pentru ca simt.